5 filme de la Urban Eye musai de văzut

De vreo 5 ani “noiembrie” înseamnă “Urban Eye”. Ăsta e cel mai important lucru cu care asociez luna. Și, de îndată ce este anunțată data festivalului, zilele sunt marcate în calendar și serile rezervate. 

Ce este Urban Eye? Un festival de film documentar în care accentul care pe urban, arhitectură, modul în care locuim, mediul în care locuim. 

Un efect colateral benefic al pandemiei a fost că Urban Eye a devenit un festival online. Asta înseamnă că nu trebuie neapărat să fii în București, că poți să vezi toate filmele din pijamale sau din colțul tău preferat din casă. Cu pisica în brațe. Avantajele sunt multiple.  

Ce filme mi-au atras atenția anul acesta și de ce ar fi ele interesante pentru vânătorii urbani?

După o selecție riguroasă (dar subiectivă), într-o ordine calendaristică, avem:

  1. “Dincolo de ziduri”

Aștept cu nerăbdare această călătorie mai puțin turistică în Marsilia, Franța, unde o treime din locuințe se afă în reședințe închise, înconjurate de bariere sau ziduri. Ce faci când orașul nu mai este al tău și esti limitat doar la anumite zone?

Dinamica asta, dintre “al meu” și “al nostru”, îmi amintește de reacția unor proprietari care, când au văzut mai multe persoane că le fotografiază casa, au devenit ostili deși fațadele sunt ale noastre, ale orașului, putem să le fotografiem în voie. 

Se proiectează miercuri, 10 noiembrie, de la 19.00.

Disponibil pentru vizionare doar 24 de ore. 

  1. “Prora”

Aparent, cea mai lungă clădire din lume se află în Germania, a fost construită de regimul nazist și are o lungime de 3 km (inițial era de  4,5 km, dar vremurile și-au luat partea). 

De văzut pentru perspectiva de “adaptive reuse” (reutilizare adaptivă): ce faci cu o clădire care a fost gândită ca o stațiune dar a funcționat ca o cazarmă? Ce rol mai poate avea ea azi? Sunt curioasă și dacă au luat în calcul varianta demolării – și dacă nu, care au fost argumentele lor?

Se proiectează joi, 11 noiembrie, de la 19.00.

Disponibil pentru vizionare doar 24 de ore. 

  1. “Saving North”

Un film cu și despre patrimoniu construit (bisericile de lemn din nordul Rusiei), despre valoarea lui, necesitățile de salvare și piedicile întâmpinate. 

L-am trecut pe listă pentru că are alură de case – study. Ce lecții sunt aici și cum pot fi ele aplicate la monumentele din România?

Se proiectează joi, 11 noiembrie, de la 19.00.

Disponibil pentru vizionare doar 24 de ore. 

  1. Camera suplimentară” și “În garaje

Dacă anul trecut au fost două filme despre balcoane – ambele savuroase, unul despre viața socială a balcoanelor în Cuba și altul despre estetica balcoanelor din fostul spatiu sovietic – anul acesta garajele sunt în lumina reflectoarelor. 

Între garaj ca simplă construcție pentru adăpostirea automobilului și garaj ca loc de pornit o afacere (#inceputurileluiBillGates), se află o paletă largă de funcționalități. În fond, o știre din 2019 relata despre cramele subterane de sub garajele din Cluj…

Primul film e un scurtmetraj Made in Drumul Taberei iar al doilea e un lung metraj cu realități dintr-un oraș minier din nordul Rusiei. 

Se proiectează vineri, 12 nov, de la 19.00. 

Disponibil pentru vizionare doar 24 de ore. 

  1. “Bela Vista – un cartier locuit”

Cartierul „ilha da Bela Vista” din orașul Porto, Portugalia, se schimbă. Trailerul conține urban decay, pereți care sunt dărâmați și acoperișuri care se refac. Întrebarea cea mare e “care este rolul social al arhitecturii în această intervenție”? Din întrebările secundare: “cum poți să păstrezi identitatea unui cartier dacă îl reînnoiești?” și “ce lecții de aici pot fi aplicate în orașele din România?”

Se proiectează sâmbătă, 13 noiembrie, de la 19.00

Disponibil pentru vizionare doar 24 de ore. 

Programul Festivalului Urban Eye poate fi consultat aici iar biletele și abonamentele se află pe Eventbook