Pregătit pentru un nou Architectural BingooooOo?

Este al treilea an când se întâmplă Bazar de Cotroceni și suntem bucuroși să vă oferim, pentru al treilea an la rând, un Architectural BingooooOo!

Dar să o luăm cu începutul: în weekendul 19 – 20 septembrie, Cotrocenii își deschid casele, grădinile, atelierele, garajele și inimile cu cele mai cele minunății de luat, cumpărat, gustat sau admirat într-un mare eveniment numit Bazar de Cotroceni. Detalii despre event găsiți aici iar harta locațiilor .

Dacă în anii trecuți vă invitam să vă opriți 2 minute la Marvin Wine Shop și să vă luați de acolo foaia cu Architectural BingoooOo, anul ăsta, din motive sanitare, am hotărât să punem foaia online. Adică o găsiti mai jos – și voi decideți dacă o printați sau o descărcați pe telefon sau.

Acesta este jocul 🙂 Dacă aveți probleme cu salvarea imaginii, descărcați de aici

Ce este “Architectural Bingo” și cum se joacă și de ce?
Ne-am gândit ca între 2 locații (ateliere/ restaurante/ curți) din vizitate să vă folosiți timpul cu folos și să vă uitați la case.

Puteti să vă uitați chiar și la casele curților în care intrați, ideea e că:
–  aveți foaia/imaginea de mai sus cu 9 pătrățele
–  fiecare pătrățel conține un indiciu care trebuie căutat/găsit/rezolvat
–  când rezolvați un indiciu, faceți o poză (și da, poza va fi făcută la un element de arhitectură)
– când aveți toate pătrățelele bifate  – și toate indiciile găsite – strigați “Bingo!” și trimiteți-le nouă (o să scrie pe foaie cum și nu, nu implica porumbei călători)

Cei care au participat în anii trecuți trebuie să știe că anul ăsta avem altă foaie. 😀 Și de abia așteptăm impresii – e mai greu? e mai ușor?

Câteva reguli:

  • Nu există o limită de membri – e un joc pe care îl puteți face în mai mulți sau îl puteți face singuri
  • Nu există o limită de vârstă – poate fi o activitate fun de făcut pentru părinți și copii
  • Nu există o oră de început – puteti sa luați foaia de Architectural bingo oricând
  • Nu există un traseu prestabilit – nu contează de unde începi, contează câte indicii găsești
  • Nu există o taxă – adică e GRATUIT

Premii?

Da. Dacă rezolvați corect toate cele 9 indicii, o să primiți o parolă și cu această parolă mergeți la Marvin Wine Shop (în perioada 19 sept – 26 sept ) ca să vă bucurați de un pahar de vin gratuit și de o reducere de 10% la orice achiziție de vin.

Sună bine?

Dacă da, anuntați-ne când s-a strigat “bingo!”.

——————————————————————————–

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *