Miercuri, 21 octombrie, ora 18:00 @ Halele Carol (Str. Doctor Constantin Istrati nr. 1 – vis-a-vis de Gara Filaret, București)
Orașul se mișcă. Inclusiv de cealaltă parte a bulevardului Unirii: o nouă natură în Văcărești, galerii, centre de artă și de design apar în fabrici vechi, baruri și restaurante cool și antreprenoriat de ultimă generație. Sudul izolat și uitat crește azi unele dintre cele mai efervescente zone.
Vă invităm să explorăm sudul capitalei, cu două teme precise: noile inițiative culturale, sociale și de business, și transformarea spațiilor industriale.
La Halele Carol, pe 21 octombrie, vor avea loc trei evenimente:
Vernisajul expoziției „București Sud”
Zeppelinul survolează din sudul zonei centrale. Am selectat și aducem împreună mai multe proiecte și organizații. Aflăm poveștile autorilor despre ce au făcut, cum se descurcă și ce ne mai pregătesc, dar și felul în care au fost create și transformate locuri.
Conferința Industrial. RE-industrial.
Vorbim despre arhitectură industrială veche și nouă, despre ieșirea din soluții standard și despre regenerarea patrimoniului industrial. Și o facem nu doar din perspectiva arhitectului, ci și din cea a a antreprenorului.
Keyspeaker va fi Ronald Schleurholts, partener în cadul biroului cepezed, una dintre cel mai inovative companii de arhitectură și inginerie din Olanda. Deși proiectează ansambluri de mii de metri pătrați, pentru sediul lor au reabilitat o clădire industrială din Delft.
Printre participanți se numără Tamina Lolev – arhitect, partener la Wolfhouse Productions, și unul dintre oamenii-cheie ai NOD makerspace, platforma și centrul de industrii creative din zona Timpuri noi; Ion Sturza – Chairman Fribourg Capital, inițator al proiectului Liberty Technology Park din Cluj.
Explorare digital‑industrială
art-installations by Modulab & Kotki Visuals
Organizator: Zeppelin