Zilele Patrimoniului la Roșia Montană, 15-18 august 2019

Pentru al patrulea an consecutiv, Roșia Montană găzduiește la mijlocul lunii august Zilele Patrimoniului, eveniment cu intrare liberă care promovează potențialul imens de dezvoltare sustenabilă a unei zone unice. Asociaţia ARA [Arhitectură. Restaurare. Arheologie], prin programul Adoptă o Casă la Roşia Montană, împreună cu Prietenii Roșiei Montane, invită iubitorii de natură și patrimoniu să se bucure de o gamă variată de activități în perioada 15-18 august 2019.

Evenimentul special al acestei ediții va fi concertul STRADIVARIUS susținut de Alexandru Tomescu în Biserica Unitariană din Roșia Montană pe 17 august și este oferit prin bunăvoința Agenției de Idei.

Programul Zilelor Patrimoniului la Roșia Montană include tururi ghidate, organizate de Prietenii Roșiei Montane, proiecții de filme documentare recomandate și puse la dispoziție de organizatorii festivalului de film documentar Culese din Balkani dar și ateliere demonstrative de tehnici tradiționale organizate de Asociația ARA împreună cu voluntarii programului Adoptă o Casă la Roșia Montană, în parteneriat cu meșteri locali și specialiști ai Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei. Seara participanții sunt invitați în jurul focului și al gustărilor oferite de Parohia Greco-catolică, Cercetașii din Roșia Montană / Made in Roșia Montană și de Parohia Unitariană – parteneri și beneficiari ai programului de restaurări Adoptă o Casă.

Programul actualizat al evenimentului poate fi consultat pe www.adoptaocasa.ro.

În fiecare an, la mijlocul lunii august, voluntarii programului de restaurări Adoptă o Casă la Roșia Montană lasă uneltele deoparte pentru câteva zile și organizează împreună cu localnici și parteneri Zilele Patrimoniului, un eveniment cu ajutorul căruia vrem să promovăm și să valorificăm adevăratele resurse sustenabile cu care se poate mândri Roșia Montană: patrimoniul cultural unic în lume și un peisaj natural de excepție.

Nu este un secret că Roșia Montană este cu consecvență ținută într-un nemeritat con de umbră (economic, social, cultural) care îi retează sistematic șansele la o dezvoltare reală și durabilă. Atât prin activitățile programului nostru de restaurări dar și prin Zilele Patrimoniului, ne dorim să contribuim la spargerea acestui embargo și să încurajăm comunitatea și publicul larg să descopere Roșia Montană și tot ce poate oferi ea. Iar pentru cei care vor ajunge cu siguranță să o iubească, se vor găsi mereu metode prin care se pot implica pe mai departe la promovarea și salvarea acestui loc. Vă așteptăm așadar la Zilele Patrimoniului, să cunoașteți oamenii, poveștile și locul și să ne bucurăm împreună de Roșia Montană.” – arh. Claudia Apostol, Asociația ARA, coordonator program Adoptă o Casă la Roșia Montană.

Proiectul de restaurări Adoptă o Casă se derulează în acest an cu sprijin financiar oferit de AFCN / Administrația Fondului Cultural Național iar Activitățile Școlii de Vară ARA sunt susținute în acest an de Ordinul Arhitecților din România, prin programul dedicat școlilor de vară, derulat în parteneriat cu Prince’s Foundation.

____________

► Organizatori:

Asociaţia ARA [Arhitectură. Restaurare. Arheologie] (prin programul Adoptă o Casă la Roşia Montană) și Prietenii Roșiei Montane.

► Parteneri:

Culese din Balkani – Festival internațional de film antropologic, Cercetașii din Roșia Montană, Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei

► Parteneri media:

Igloo, Zeppelin, Vânătoarea de comori arhitecturale, România Pozitivă, Feeder.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *